Ando** alege Ucraina!

Ando** alege Ucraina!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Demis în urmă cu mai bine de o săptămână de către arabii de la
Al-Ahli Dubai, Ioan Andone a devenit imediat o țintă pentru
cluburile care-și caută antrenor.
Dinamo aproape că-l și vedea din nou în „Ștefan cel Mare” din
iarnă, numai că planurile lui Badea și Borcea au toate șansele să
fie date peste cap. De ce? Pentru că Ando a stârnit interesul unui
patron incomparabil mai potent financiar decât ei: celebrul Rinat
Ahmetov.
Miliardarul de la Donețk a preluat de curând un club tot din prima
ligă ucraineană, însă oficial nu are nicio implicare, dat fiind că
regulamentul îi interzice să dețină un al doilea club, după
Șahtior. Conform cotidianului Click, se pare că Mircea Lucescu i-ar
fi vorbit lui Ahmetov despre disponibilitatea lui Andone, însă
antrenorul lui Șahtior neagă acest lucru.

„Il
Luce”:
„nu e Șahtior
II”

Contactat de ProSport, Mircea Lucescu a declarat aseară că auzise
de interesul celor de la Lugansk. „Oricum, nu este vorba de echipa
a doua a lui Șahtior, iar eu nu am nicio implicare. Ando mi-a cerut
acum ceva amănunte despre cei de la Lugansk, atât”, a spus
Lucescu.
Aflat încă în Emirate, unde aseară a serbat ziua de naștere a
soției, Ioan Andone este asistat la negocierile cu emisarii lui
Lugansk de către impresarul Arcadie Zaporojanu. Mutarea are mari
șanse de reușită.

Alexe și
Torje
, out!

Buletinul medical are din nou vești proaste pentru
Dinamo.Astfel, roș-albii vor juca la Timișoara fără cel mai în
formă fotbalist al lor, mijlocașul dreapta Gabi Torje, accidentat
în timpul meciului cu Rapid. „Torjinho” a efectuat ieri-dimineață o
ecografie, în urma căreia s-a stabilit că fotbalistul are o leziune
fibrilară la coapsa stângă, perioada de repaos recomandată de
medici fiind de patru săptămâni. De aceea, mijlocașul nu va juca în
meciurile cu FC Timișoara, Unirea Alba Iulia și Astra
Ploiești.
Al doilea indisponibil este Marius Alexe, care are o entorsă la
genunchiul stâng, iar pentru că examenul RMN a dezvăluit că
ligamentele nu sunt afectate, atacantul dinamovist va absenta trei
săptămâni. Constatarea este dureroasă pentru tehnicianul Cornel
Țălnar, care nu are prea multe soluții pentru înlocuirea celor doi,
Dinamo având în acest moment în lot doar doi atacanți, Andrei
Cristea și Claudiu Niculescu, dublura postului de mijlocaș dreapta
fiind angolezul Ze Kalanga.

Andrei Nourescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
TAXA obligatorie de care șoferii nu au auzit. NU poți circula dacă nu plătești
TAXA obligatorie de care șoferii nu au auzit. NU poți circula dacă nu plătești
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×